Numeroși credincioși au poposit în această dimineață pentru câteva clipe de rugăciune la Parohia Pietriș, a cărei biserică a îmbrăcat astăzi veșmântul cel nou al sfințirii. După întâmpinarea Părintelui Mitropolit și înconjurarea lăcașului, cei prezenți au asistat la binecuvântarea, ungerea cu Sfântul Mir și pecetluirea Sfintei Mese. Potrivit tradiției, credincioșii au putut intra în Sfântul Altar, închinându-se la Sfânta Evanghelie și la Sfânta Cruce, așezate pe Prestol.
În continuare a avut loc săvârșirea Sfintei Liturghii, pe un podum amenajat în curtea ansamblului parohial. În cadrul slujbei a avut loc și hirotesia tânărului Vlăduț Vasile Rumega întru citeț. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de psalți ieșeni.
În predica sa, ierarhul a vorbit despre viața și activitatea Sfinților Împărați, întocmai cinstiți cu Apostolii, Constantin și Elena, arătând că datorită lor, creștinii află că ușa Împărăției Cerurilor este Domnul Hristos:
Sfinții Împărați Constantin și Elena s-au întors de la întuneric la lumină, de la împărăția lui satan, la Împărăția lui Dumnezeu, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, că Domnul i-a mărturisit a fi în lucrarea Sa. Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că nu există o altă ușă prin care omul poate intra în Împărăția cea adevărată decât ușa numită Hristos. Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că nu există pășune - adică hrană vie, pâine spre ființă și apă vie - decât pâinea și apa pe care Domnul Hristos o dă lumii. Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că nu există un alt loc în care se găsește Ușa-Hristos, în care se află hrana cea adevărată, decât în Biserica cea Sfântă a Împăratului Cerului și al pământului, Hristos Domnul.
Spre final, părintele paroh Mihail Petrea a fost răsplătit pentru întreaga sa lucrare de la parohie, primind din mâna Mitropolitului Moldovei și Bucovinei Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”. De asemenea, cei care au ajutat la realizarea bisericii au primit biblii și distincții de vrednicie.
Gândul de a ridica această biserică a venit odată cu prima mea vizită în această parohie, căci, venind împreună cu doamna preoteasă pentru a vedea satul și biserica veche, mi-am promis că dacă Bunul Dumnezeu va îngădui să ajung preot aici, voi încerca să ridic o nouă biserică. Nu știam în acele momente cât va fi de greu, dar nici cât de frumos și de înălțător este momentul în care, împreună cu mulți dintre dumneavoastră, am reușit zidirea acestui lăcaș de o deosebită importanță pentru comunitatea noastră, dar, în același timp, și pentru sufletele și mântuirea noastră. Este o onoare pentru noi să avem în mijlocul satului această biserică, realizată ca un palat pentru Dumnezeu, dar și pentru noi. Este o cinste pentru noi că ne-a îngăduit Bunul Dumnezeu să-i ridicăm acest lăcaș de rugăciune, a mărturisit cu emoții părintele paroh.
Din Actul de târnosire
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Pietriș, com. Dolhești, jud. Iași, s-a zidit și înfrumusețat între anii 2019-2024.
Temelia bisericii a fost așezată în anul 2018 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Lucrările au început în anul 2019, respectându-se proiectul întocmit de către arhitectul Bogdan Negoiță din cadrul Sectorului Patrimoniu și Construcții Bisericești al eparhiei.
Biserica a fost construită în stil ștefanian, în formă de cruce, având lungimea de 18 m și lățimea la abside de 11 m. Pictura lăcașului este realizată în tehnica fresco, între anii 2024–2024, de către pictorii bisericești Florin și Marius Cîrcei.
Ridicarea noului lăcaș a fost făcută sub îndrumarea și purtarea de grijă a părintelui paroh Mihail Petrea, prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, cu sprijinul acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte, de autoritățile județene și locale, precum și cu ajutorul primit din partea altor donatori și binefăcători.