Pelerini la locurile sfinților -partea I

               Acum ceva timp citeam cu drag o carte despre pelerini sfințiți la locuri sfinte[1] cu povestiri despre locuri atât de pustii, dar, curios, atât de primitoare, încât se simțea urma pașilor și moștenirea sfinților care au trecut sau au trăit prin acele locuri. Mă gândeam sincer că îți trebuie mult curaj, dar și multă credință să poți să te învrednicești de o asemenea cinste. Să poți să mergi în acele locuri unde au călcat sfinți. ”Viaţa omului este o călătorie continuă a cărei finalitate este împărăţia cerurilor, respectiv întâlnirea cu Dumnezeu”[2], după cum spunea Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.  

              Tocmai de aceea am început timid să fiu mai întâi pelerin  la locuri din țara noastră. Anul acesta am reușit să ajung cu un grup de enoriași cu drag de sfinți și de locurile lor, la Sfânta Teodora de la Sihla, trecând mai întâi pe la frumoasa Mănăstire Sihăstria. A fost o zi cu adevărat specială acea zi de început de septembrie, când am avut ocazia mai întâi să participăm cu toții la Sfânta Liturghie în Biserica Sfânta Teodora de la Mănăstirea Sihăstria, biserica fiind plină, și credincioșii fiind însoțiți la rugăciune de moaștele sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie. Proclamarea locală a canonizării  Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa s-a făcut chiar acolo, pe data de 7 august 2025, în ziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Un părinte stareț a ținut un cuvânt la finalul slujbei amintind de acest moment binecuvântat. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că a făcut o legătură cu bucuria Sfinților Paisie și Cleopa de a fi aproape de sfinți și l-a amintit și pe Sfântul  Nicolae, gândindu-mă atunci: Iată cum hramul bisericii noastre din Bohotin are o legătură cu evlavia pe care Sfântul Cleopa a avut-o la Bunul Sfânt Nicolae!

                  În drum spre Sihla, am luat cu mine și o icoană cu Sfinții Cleopa și Paisie, dorindu-mi să-mi fie ocrotitori în plerinajele pe care le fac. Era de o frumusețe aparte și o să vă povestesc că nu doar acum a fost această icoană cu mine, ci, a ajuns într-un periplu mult mai lung! Dar până să ajungem la acesta, ne oprim asupra următorului punct: Peșterea Sfintei Cuvioase Teodora. Am avut apoi bucuria să văd oameni de aproape 80 de ani urcând ca niște tineri pe pietrele ce duceau la peștera Sfintei Teodora. Puterea lor venea, cu siguranță de la rugăciunile sfinților! Parcă și mașinile care ne-au dus au urcat și coborât mai ușor drumuri abrupte de munte, care păreau imposibile altădată! Se vede că sfinții au fost alături de noi! Mi-am amintit de vremurile când veneam aici cu părinții și mai ales două momente frumoase. Ca și copil, având unele suferințe ale trupului, am venit aici cu mama și ne-am rugat sfintei. La slujba am avut supriza ca dintr-o chilie mică, sărăcăcioasă, de lemn, să iasă un călugăr blând și să ne dăruiască o icoană cu sfânta. Am păastrat-o cu mine tot timpul cât am fost apoi la seminar, fiind convins că acela a fost răspunsul sfintei: să ne rugăm ei, că ne va ajuta! Apoi un alt moment frumos a fost o noapte întreagă de priveghere, de la apus la răsărit, petrecut la Sihla cu familia mea. Nu am simțit atunci nici ce a mai mică oboseală, deși noaptea se făcuse zi, pentru că, într-adevăr rugăciunea este hrană pentru suflet!

                 Călătorind cu sfinții Cleopa, Paisie, Teodora și cine știe ce alți pustnici necunoscuți se vor fi nevoit de-a lungul timpului prin acele locuri am mers spre Mănăstirea Agapia. Unii spun că și astăzi Munții Neamțului ascund călugări pustnici neștiuți, ascunși prin peșterile și crăpăturile pământului, așa că am păstrat gândul de evlavie și rugăciune. La Agapia, după închinarea obișnuită, am avut bucuria să ne întîlnim cu maica Benedicta Olaru, de loc din Bazga, Răducăneni, fiica Margaretei Olaru, prescurăreasa Bohotinului, de care ne aducem aminte spre veșnica ei pomenire. Ne-am bucurat aducându-ne aminte de jerfa pe care mama ei o făcea la biserica din Bohotin și i-am admirat neîntrecuta măiestrie în atelierul de tricotat al mănăstirii. Fulare, veste, haine preoțești și tot felul de șaluri erau atât de frumos lucrate, încât ți-era drag să le privești!

              Pelerinajul nostru s-a finalizat apoi la Mănăstirea Văratec, locul unde în cimitir te întâmpină tristă, dar grațioasă statuia Veronicăi Micle, dar și umbra Maicii Benedicta de la Văratec, academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga, care a ales ca aici să-și petreacă sfârșitul vieții în rugăciune. Și aici îmi amintesc cu drag de vrednica stareță Iosefina Giosanu, sora Înaltpreasfințului episcop Ioachim al Romanului, pe care am cunoscut-o în multele întîlniri de la Radio Trinitas.

                 Astfel pot spune că a fost un prim pelerinaj pe urmele sfinților, cu icoana sfinților noi canonizați Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria. Cuvintele Părintelui nostru patriarh ne spun că : „în pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios”[3], și cu siguranță,   noi călcând în urma pașilor sfinților , Dumnezeu a fost și El, în chip smerit, cu noi!

Pr. Andrei Iulian