Este acum aproape un an de la demararea unui proiect european care a adus în parteneriat și Liceul „Lascăr Rosetti” din Răducăneni și Parohia „Sf.Ier.Nicolae” din Bohotin. A fost dificil de aplicat din cauza măsurilor pandemice din ultimii doi ani, însă acesta s-a desfășurat, în ciuda dificultăților, cu entuziasm și multă implicare din partea copiilor și tinerilor din Bohotin, precum și a sprijinului acordat de conducerea Liceului din Răducăneni, prin doamna director Liliana Carp.
Pentru a face o prezentare generală, putem spune că Proiectul „Educație pentru dezvoltarea abilităților în domeniile creativitate și producție de ambele părți ale Prutului”, 2SOFT/1.1/187, este implementat de Fundația „Solidaritate și Speranță” în parteneriat cu Protopopiatul II Iași, Asociația Obștească „Soarta” și Asociația Umanitară „Filantropia Creștină”. Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 prin intermediul instrumentului European de Vecinătate (ENI-CBC). Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din orașul Soroca și din orașul și raionul Orhei din Republica Moldova și județul Iași din România, pe parcursul a 12 luni, prin investiții comune în educație pentru dezvoltarea de noi competențe într-o manieră inovatoare în raport cu specificitățile locale și prin facilitarea cooperării la nivel local a elevilor, tinerilor, profesorilor și ale altor părți implicate/ interesate.
Din șapte incubatoare cu diferite tematici (muzică, It, croitorie, antreprenoriat, gătit, literatură, sănătate) prevăzute în proiect, incubatorul de literatură s-a desfășurat în incinta Școlii din Bohotin, prin grija Parohiei Bohotin, cu sprijinul logistic al Liceului din Răducăneni, și a doamnei directoare Carp Liliana. Coordonarea incubatoarelor este realizată de Pr. Iulian Andrei, din partea partenerului Protopopiatul II Iași și expertul în literatură română, cel care a coordonat toate activitățile incubatorului, a fost doamna Prof. Alina Andrei, cadru didactic titular al Liceului „Lascăr Rosetti”.
Activități ale proiectului au fost în Școala din Bohotin, cu 20 de copii și tineri din Bohotin. Aceștia au fost selectați și împărțiți în grupa Scriitorilor, a Jurnaliștilor și Grupa de Teatru, primind din partea proiectului materiale și rechizitele necesare desfășurării proiectului.
Cei mici s-au ocupat de crearea de poezii, povești, de citit cu intonație și de mizi scenete pe care le-au jucat în fața unui public restrains. Cei mari au fost însă angrenați în pregătirea serioasă a unei piese de teatru de Vasile Alecsandri: „Chirița în provincie”.
Astfel, duminică, pe 8 august, de la ora 11:30, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău), tinerii din Bohotin înscriși în proeict au făcut o reprezentație de teatru a unui fragment din „Chirița în provinție” de Vasile Alecsandri. Trupa s-a numit „Verde-n față”, și reprezentația a făcut parte din seria de activități Bicentenar Alecsandri, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași pe parcursul anului 2021 – expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale, cu scopul de a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română. Coordonatorul elevilor a fost doamna prof. Alina Andrei, și coordonator al evenimentului a fost domnul Cătălin-Mihai Ștefan, educator muzeal MNLR Iași. Parteneri au fost Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, Iași, Protopopiatul II Iași și Parohia Bohotin.
Cei mici au avut și ei parte de o reprezentație la Biserica Sf.Ier.Nicolae Bohotin, întrucât au organizat, sub îndrumarea Prof.Alina Andrei un mic spectacol cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Au avut astfel ocazia să își prezinte poeziile și poveștile realizate de ei și au cântat cântece inspirate din poezii și alte creații din literatura română. Rezultatele incubatorului de litartură se regăsesc și în crearea unei broșuri de creații literare ale participanților la incubator.
Urmează acum să se desfășoare un schimb de experiență, desfășurat online din cauza condițiilor pandemice din acest an, cu tinerii din Republica Moldova care și ei sunt înscriși într-un astfel de incubator de literatură în Orhei și Soroca. De asemenea urmează și festivalul de final al proiectului, care va evidenția activitățile realizate în proiect de ambele părți ale Prutului.
Prin astfel de activități sperăm să unim printr-o punte educațională românii de pe cele două părți ale Prutului!
Pr. Iulian Andrei