Hristos a înviat, dragi enoriași și vizitatori ai paginii Parohia Sf. Ier. Nicolae Bohotin! Se apropie hramul, parcă mai repede decât în alți ani, timpul se strecoară pe nesimțite și ne aflăm în acest an în fața unei provocări.
Anul acesta ziua hramului satului, 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena se unește cu Joia Înălțării și Ziua Eroilor! Pe lângă celelalte probleme care necesită, din păcate, pentru liniștea noastră, a tuturor, multe pregătiri, așadar se adaugă solemnitatea Zilei Eroilor. De aceea am socotit să ofer celor care nu pot ajunge în ziua de joi două alternative.
- Duminica aceasta, pe 17 mai, la ora 15.00, și miercuri, 20 mai la ora 16.00, voi fi în cimitir și voi putea face pomenire pentru cei adormiți celor care doresc.
- În ziua hramului, pe 21 mai, programul va începe de dimineață cu slujba Sfintei Liturghii oficiată la ora 05.00 la Biserica Sf.Ier.Nicolae, urmând apoi de la 07.00 slujba de pomenire generală și a eroilor în cimitir, în fața troiței, sub baldachinul amenajat. Urmează apoi de la la 07.30 mergerea la fiecare mormânt pentru a sfinți darurile și a pomeni pe cei adormiți.
Vom fi dimineață trei preoți, apoi de la 09.30-10.00 se vor adăuga alții doi preoți invitați pentru a se putea desfășura tot programul cât mai fluid, rapid și fără incidente. Liniștea și ordinea publică vor fi asigurate de organele abilitate: jandarmi, Secția de Poliție Răducăneni și firma de pază GIP EST, cărora le mulțumim că și până acum și-au făcut datoria exemplar.
Nu uitați pe cei dragi ai dumneavoastră care vă privesc din CER! Vă așteptăm cu drag!
