Presvitera Constanța Diaconu, mamă duhovnicească a credincioșilor, prietenă apropiată și sfătuitor de nădejde

Viața parohiei Martie 17, 2015

Biografie: Constața Smaranda s-a născut în 19 octombrie 1916, fiica familiei Ionescu Alexandru și Zânca din Bazga, având rădăcini bohotinene. Mama sa Zânca era de loc din satul Bohotin, fiica preotului Ștefan Ciocoiu și a preotesei Maria. Liceul l-a făcut la Huși, apoi s-a căsătorit cu cel care va fi preotul Diaconu Petru, paroh și învățător în Bohotin. Doamna preoteasă era alături de părintele învățându-i pe copii cțntece religioase atât la școală cât și la biserică. A format un cor frumos și din rândul sătenilor, mulți i-au trecut pragul pentrua a sculta o vorbă bună, pentru a primi alinare sau unn ajutor. Viața de familie și-a desfășurat-o într- o perioadă zbuciumată de război . Apoi părintele a fost întemnițat sub acuzația de apartenență la mișcarea legionară, casa lor a fost consfiscată și doamna preoteasă a rămas să locuiască în grajd. A lucrat ca funcționar la CAP Bohotin și apoi la Spitalul de psihiatrie din Răducăneni.
După întoarcerea părintelui Petru din arest a partiipat la construirea unei alte gospodării, luând totul de la capăt cu încredere în Dumnezeu. Cu toate greutățile întâmpinate își făcea timp și pentru a cunoaște mai multe locuri sfințite, biserici și mănăstiri de pe teritoriul țării noastre.
Doamna preoteasă și-a ales duhovnic de la o mănăstire, cât timp a putut merge, iar pașii săi au cunoscut multe locuri sfinte la care i-a îndrumat și pe alții, pentru a-și găsi liniștea sufletească, a fost un misionar al credinței în perioada comunistă în care educația religioasă era interzisă. Timp de 9 ani a stat doar în scaunul cu rotile din cauza unei slăbiciuni a corpului și fragilității oaselor.
Pe 21 ianuarie 2015 a trecut la cele veșnice și pe 24 ianuarie a fost înmormântată lângă cel care i-a fost soț pr Petru Diaconu, lângă biserica satului Bohotin.

Presvitera Constanța Diaconu,
mamă duhovnicească a credincioșilor, prietenă apropiată și sfătuitor de nădejde

La sfârșitul săptămânii trecute, în parohia Bohotin, comuna Răducăneni, Protopopiatul Iași 2 -a desfășurat un eveniment cernit din istoria parohială. Sâmbătă 24 ianuarie, după ce a fost oficiată slujba sfintei liturghii, la ora 12.00, un sobor de 8 preoți și un arhidiacon au oficiat slujba înmormântării celei care a fost preoteasa Diaconu Constanța Smaranda. Soborul a fost condus de PC Pr Protopop Vilie Doroșincă, protopop de Iași 2, ca delegat al IPS MItropolit Teofan, fiind prezenți și PC Pr Iușcă Paul preot paroh la parohia Gura Bohotin, PC Pr Cojocaru Cătălin, preot paroh la parohia Cozia, PC Pr Bărbieru Teodor, preot paroh la parohia Bazga, PC Pr Tănase Florin , preot paroh la parohia Cotu lui Ivan, PC Pr Andrei Iulian, preot paroh la parohia Bohotin PC Pr Răzvan Petru Puiu Aonofriesei, preot misionar la spitalul Sf. Spiridon și PC arhidacon Iușcă Paul de la Catedrala Mitropolitană din Iași. Cuvântul de învățătură a fost rostit de PC Protopop Vilie Doroșincă și de preotul paroh Andrei Iulian. Prea cucernicul părinte protopop a subliniat în cuvântare despre rolul preotesei în parohie și despre suferințele pe care le-a îndurat presviterea Constanța cțnd soțul ei a fost întemnițat:” Suntem aici pentru ca împreună să ne rugăm pentru cea care și-a petrecut viața în această lume, timp de 99 de ani, pentru cea pe care a învrednicit-o Dumnezeu să ajungă la această vârstă de 99 de ani ca să dea exemplu și celorlalți de adevărată viață și pregătire în această lume pentru viața de dincolo, în lumea veșniciei. A avut o viață nu ușoară doamna preotesă Constanța Smaranda pentru că în tinerețe a trebuit să înfrunte multe greutăți. Vezi că totul ți se ia și poți trece peste acest lucru, dar ai greu este să vezi că ți se ia ceea ce ți-a rânduit Dumnezeu și anume soțul, ca preot, ți se ia în pușcărie. Durerea este foarte mare atunci când știi că nu a greșit ci pentru faptul că îl mărturisea pe Dumnezeu prin viața și trăirea lui, ca preot slujitor și învățător să-i educe și pe ceilalți în spiritul adevărului și al dreptății.
... Am venit de mai multe ori la această biserică , la slujbă, și doamna preoteasă, la vârsta ei înaintată era prezentă în biserică, ajutată dea cea căreia și-a încredințat viața ei, bâtrânețea ei, neputința ei, ajutată și de ceilalți fii ai satului sau fiice ale satului ca semn de recunoștință pentru ceea ce a făcut această preoteasă cu preotul său în satul acesta. Și dacă n-a avut copii a rânduit Dumnezeu să se ocupe de copiii altora ca de ai ei. S-a ocupat de corul copiilor în timpul vieții sale și de corul bisericii, ca ajutor de nădejde al părintelui și acest lucru este măreț.
...Noi plecăm din această viață doar cu faptele noastre. Cum ne putem mântui? Mântuitorul răspunde cuiva care întreabă ce poți face să câștigi viața veșnică: Să păzești poruncile!... Cea care este aum în fața dumneavoastră a făcut acest lucru. L-a iubit pe Dumnezeu și v-a iubit pe dumneavoastră și pe mulți care au plecat spre cele veșnice. Pentru că rolul preotesei este enorm de mare pentru parohie și pentru preot. Nimeni nu venea la poarta casei parohiale să strige ”Părinte!” ci striga ”Coană preoteasă!”. Și când ieșea ea omul spunea că are nevoie de părintele. Deci se vede cât de importantă este misiunea unei preotese. Ea este cea care păstrează legătura dintre credincioșii unei parohii și preotul slujitor. Ea face ceea ce de multe ori preotul nu ajunge să mai facă, ea poate merge acolo unde preotul nu ajunge să mai facă acest lucru. Exemplul ei să căutați să-l aveți permanent în față. 
...Aduc un cuvânt de mângâiereși binecuvântare pentru toată familia doamnei preotese și când spun familie, mă refer la toți cei din parohie, și la cei care au îngrijit-o din partea IPS Mitropolit Teofan care m-a delegat la această slujbă. Sunt sigur că Inlltpreasfinția Sa ar fi venit la înmormântare pentru că are un suflet atât măreț în ceea ce privește viața duhovnicească și trăirea în ceea ce privește viața duhovnicească și trăirea din Biserica noastră strămoșească și merge la înmormântările preoților și ale preoteselor, dar situația zilei de astăzi de 24 ianuarie , ziua Unirii l-au reținut. Cuvântul Înaltpreasfinției Sale este gând de mângâiere și de rugăciune pentru ca Bunul Dumnezeu să-i călăuzească drumul spre veșnicie acolo unde dorim cu toții să fim, unde nu este durere, întristare, nici suspin. Ea este cinstită și prin soborul frumos de preoți care sunt prezenți la înmormântarea unei preotese, este un lucru care dă de gândit în mod plăcut, aceasta fiind recunoștința pentru ceea ce ea a făcut împreună cu părintele care i-a fost soț, pentru păstrarea drepte credințe și a unității de neam. S- o aveți în pomelnicele frățiilor voastre, s-o aveți în pomelnicul pe care-l prezentați la ușa altarului, ca să-l pomenească preotul, s-o aveți în pomelnicul ctitorilor...”
Părintele paroh Andrei Iulian a creionat în câteva cuvinte viața doamnei preotese și rolul ei ca factor de legătură în rândul credincioșilor din parohie, suferința îndurată după nouă ani în scaunul cu rotile și binele pe care l-a făcut celor necăjiți: ” Este un moment de emoție și de durere. În fața nostră se află cea care a fost presvitera Constanța. Pentru mulți a fost ca o mamă, prietenă apropiată și un sfătuitor de nădejde. Toți care au cunoscut- o i-au primit cuvintele și sfaturile date în ajutor și fiecare rememorează momentele cele mai frumoase petrecute alături de doamna preoteasă . Deși vârsta ei este înaintată ea a reprezentat un factor de legătură în această parohie. De fiecare dată când era prezentă la sfânta liturghie răspândea o atmosferă de pace, de liniște și de îndemn la rugăciune. Nu puteai lipsi de la biserică atunci când o vedeai pe maica preoteasă adusă în scaun cu rotile și așezată aici în fața iconostasului.... Ar fi multe de spus despre viața ei. A fost greu pentru ea. Soțul era în închisoare iar ea locuia într-un grajd. Dumnezeu chiar dacă nu i-a dat darul nașterii de prunci, i-a dat fii duhovnicești și se vede acest lucru astăzi prin mulțimea credincișilor care au venit la căpătâiul ei. Fiecare dintre cei care sunt prezenți aici poate spune că roaba lui Dumnezeu Constanța a fost ca o mamă pentru el pentru sfaturile ei, pentru ajutorul pe care l-a dat. Nu de puține ori când alerga cineva la ea îi boteza, îi cununa, îi îndemna spre bine, îi scotea din cele mai grele necazuri. Avea grijă de copii, făcea cor cu copiii, a avut o activitate deosebită aici în parohie ca maică preoteasă sau nănășica, cum o numeau credincioșii. Am auzit doar cuvinte frumoase despre ea în scurtul timp de când sunt aici preot paroh. Noi nu putem decât să păstrăm amintirea ei neștearsă, să-i facem slujbele rânduite și să- i facem veșnica ei pomenire!”
Mulțime de credincioși, dintre care i-au fost mai apropiați și au văzut în ea o a devărată îndrumătoare, au fost prezenți la slujba de înmormântare. Înhumarea celei care a fost presvitera Diaconu Constanța Smaranda s-a făcut lângă biserică, în mormântul în care sunt îngropați Pr Ciocoiu Ștefan și presvitera Maria, și soțul ei Pr Diaconu Petru.
Pomenirea ei să fie veșnică din neam în neam!

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/preoteasa-cons...